8 mai 2014

THE ONE by Oriflame: Volume Blast Mascara - Review

Nu ştiu cum arată machiajul ideal în viziunea voastră, ştiu doar că pentru mine înseamnă o privire ucigător de sexy, captivantă, şi buze în nuanţe naturale, calde. Aşadar, prefer un machiaj în care accentul să cadă pe zona ochilor, în timp ce buzele par mai cuminţi. 

În machiajul ochilor, rimelul joacă un rol foarte important, pentru că el trasează tuşa finală, el definitivează genele, iar acestea, la rândul lor, scot privirea în evidenţă.
Sunt sigură că toate femeile visează la gene voluptoase, alungite, perfect definite, frumos curbate, care să seducă dintr-o clipire! 

În cazul meu, trebuie să mărturisesc că am tot căutat un rimel care să-mi îndeplinească toate aceste dorinţe, dar nici unul nu le-a satisfăcut pe deplin, aşa cum a reuşit rimelul din noua gamă THE ONE by Oriflame!
Aplicatorul are nişte peri mici şi m-am gândit că n-o să-mi ofere niciun strop de volum, însă m-am înşelat! Cred că tocmai perii aceia mici sunt secretul acestui rimel! Cuprind şi acoperă fiecare geană chiar de la rădăcină, inclusiv pe cele mai mici, definindu-le perfect. Faptul că genele sunt separate şi acoperite perfect le conferă volum, iar privirea devine, cu adevărat, hipnotizantă!
 
Am fost surpinsă să constat că genele arată fermecător chiar de la prima aplicare, efectul fiind de durată. Totuşi, dacă vă doriţi un machiaj care să reziste întreaga zi, recomand să aplicaţi două straturi de rimel.
De asemenea, mi-a plăcut şi consistenţa rimelului, uşor cremoasă, ce îmbracă frumos genele, fără a le lăsa încărcate. Culoarea este foarte intensă reprezintă şi ea un mare plus!
 
Dacă nu l-aţi încercat până acum, eu zic să-l achiziţionaţi cât mai repede, pentru că nu veţi regreta! Se găseşte, deja, în broşurile Oriflame, la preţul de 17.99 lei.
 
Ce ziceţi, vă tentează?

11 comentarii:

  1. Mi piace, mi piace! De doua zile il folosesc! Mie nu pare a-mi da volum, in rest...satisfied! :)
    Pupicei, Andreea!

    Ilda
    lavender thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, mie mi-a dat! N-am pus poze cu mine pentru ca aparatul meu nu mai merge, iar de cele facute de telefon nu sunt multumita deloc!

      Ștergere
  2. sa stii ca si mie imi place, desi uneori impresia ca perii aia mici parca imi trag prea tare de gene. dar e posibil sa fie de la faptul ca am ochii foarte sensibili primavara.

    RăspundețiȘtergere
  3. E rimelul perfect, imi place foarte mult! Anca

    RăspundețiȘtergere
  4. Un produs foarte bun, dar o mana foarte frumoasa :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte tentant, foarte accesibil. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...