13 mai 2014

THE ONE by Oriflame: Corector, Fond de ten şi Pudră IlluSkin - Review

Continuăm seria review-urilor produselor THE ONE by Oriflame, de data aceasta vorbind despre corectorul, fondul de ten şi pudra IlluSkin. Am ales să prezint împreuna aceste produse pentru că mi se pare că se potrivesc şi se completează perfect. Toate cele trei produse sunt îmbogăţite cu tehnologia HaloLight, ce conferă pielii luminozitate şi un aspect final perfect natural! Sună bine, nu?!

Încă de la început, aş vrea să menţionez că produsele pe care l-am primit spre testare nu s-au potrivit nuanţei pielii mele, fiind mai închise (mă refer la corector şi la fondul de ten). Acest aspect nu m-a deranjat, pentru că ştiu c-am să le pot utiliza în lunile următoare, când voi avea pielea mai bronzată. Ca să-mi fac o părere şi să v-o prezint şi vouă, evident că le-am încercat zilele acestea, în intimitatea casei. :)
Să le luăm pe rând!

Corector THE ONE IlluSkin
De la acest produs am avut nişte aşteptări foarte mari şi, în mare parte, mi le-a îndeplinit pe toate! Am nuanţa Nude Beige, cea mai închisă dintre cele trei disponibile (în broşură se mai găsesc Fair Light şi Nude Pink). 
Cred că Nude Pink este potrivit pentru mine şi abia aştept să-l încerc!

Revenind la ce poate face acest corector, trebuie să vă mărturisesc că reuşeşte, cu adevărat, să acopere cearcănele! V-am spus de nenumărate ori că eu am nişte cearcăne vizibile, pe care cu greu izbutesc să le acopăr, iar acest corector mi-a fost de mare ajutor! 

Are o consistenţă cremoasă, se aplică uşor (eu îl aplic cu degetele), şi nu se strânge în liniile fine din jurul ochilor. Cel puţin nu la mine! Promite să lumineze zona de sub ochi, însă eu n-am observat acest aspect. Probabil din cauza faptului că nuanţa nu mi se potriveşte. O alta, mai deschisă, sunt sigură că ar avea şi proprietatea aceasta!
Pe alte zone ale feţei nu l-am încercat. Îmi place cum se comportă ca şi anticearcăn şi pentru asta îl folosesc!

Produsul vine ambalat într-un tub simplu, uşor de manevrat şi de strecurat în orice poşetă. Cantitatea de 10 ml este suficientă pentru foarte multe aplicări, la fiecare folosire utilizându-se câte o picătură pentru fiecare ochi.

Dacă şi voi vă luptaţi cu cearcănele la fel ca mine, atunci chiar vă recomand să încercaţi acest corector, pentru că nu veţi fi deloc dezamăgite! Se găseşte, deja, în broşurile Oriflame, la preţul de 9.99 lei.

8 mai 2014

THE ONE by Oriflame: Volume Blast Mascara - Review

Nu ştiu cum arată machiajul ideal în viziunea voastră, ştiu doar că pentru mine înseamnă o privire ucigător de sexy, captivantă, şi buze în nuanţe naturale, calde. Aşadar, prefer un machiaj în care accentul să cadă pe zona ochilor, în timp ce buzele par mai cuminţi. 

În machiajul ochilor, rimelul joacă un rol foarte important, pentru că el trasează tuşa finală, el definitivează genele, iar acestea, la rândul lor, scot privirea în evidenţă.
Sunt sigură că toate femeile visează la gene voluptoase, alungite, perfect definite, frumos curbate, care să seducă dintr-o clipire! 

În cazul meu, trebuie să mărturisesc că am tot căutat un rimel care să-mi îndeplinească toate aceste dorinţe, dar nici unul nu le-a satisfăcut pe deplin, aşa cum a reuşit rimelul din noua gamă THE ONE by Oriflame!
Aplicatorul are nişte peri mici şi m-am gândit că n-o să-mi ofere niciun strop de volum, însă m-am înşelat! Cred că tocmai perii aceia mici sunt secretul acestui rimel! Cuprind şi acoperă fiecare geană chiar de la rădăcină, inclusiv pe cele mai mici, definindu-le perfect. Faptul că genele sunt separate şi acoperite perfect le conferă volum, iar privirea devine, cu adevărat, hipnotizantă!
 
Am fost surpinsă să constat că genele arată fermecător chiar de la prima aplicare, efectul fiind de durată. Totuşi, dacă vă doriţi un machiaj care să reziste întreaga zi, recomand să aplicaţi două straturi de rimel.

Liebster Award - Chestii despre mine! :)



Am primit de la Selena (îţi mulţumesc din suflet, draga mea!) un Liebster Award şi abia aşteptam să răspund provocării!
Regulile sunt următoarele:
A. Să prezint 11 lucruri despre mine
B. Să răspund celor 11 întrebări puse de Selena
C. Să adresez şi eu alte 11 întrebări fetelor cărora le dau acest Liebster Award.
Să începem!

A. Câteva "secrete" despre mine:
1.  Mă ataşez foarte uşor de oamenii care au aceleaşi valori ca mine şi sufăr când trebuie să mă despart de ei. La fel păţesc şi cu multe lucruri. Cred că nu-mi plac deloc schimbările şi prefer o oarecare rutină în viaţa mea!

Aranjamente de nuntă cu crini

Pe cât de mult îmi plac aceste flori, pe atât de mult rău îmi face mirosul lor. :) Dar asta nu ma poate împiedica să nu-i iubesc, aşa, de la distanţă. Se ştie deja că parfumul lor pătrunzător dă dureri de cap şi că nu este bine să-i ţii într-un spaţiu închis. Totuşi, crinii sunt nişte flori nobile, somptuoase, foarte elegante şi arată foarte bine într-un aranjament floral. În plus, se găsesc pe mai multe culori, aşa că pot fi uşor de adaptat la dorinţele voastre. 
De asemenea, floarea de crin simbolizează puritatea, speranţa, triumful, ceea ce îi transformă în flori potrivite pentru o nuntă. Dacă vă plac, îi puteţi utiliza în aranjamentele pentru un astfel de eveniment, cu condiţia ca acesta să aibă loc afară sau într-un spaţiu bine aerisit. Doar nu vreti să ajungeţi de la bal la spital, nu?!

Haideţi să vă dau câteva idei pentru o nuntă rafinată, plină de crini! Urmează o postare lungă, aşa că aşezaţi-vă confortabil!
Buchete de mireasă

7 mai 2014

Bijuteriile BePrecious se portivesc la orice rochie de mireasă!

Alegerea rochiei de mireasă solicită, cu siguranţă, cea mai mare atenţie din partea viitoarei mirese. Mai sunt multe alte aspecte importante în organizarea unei nunţii, dar fiecare femeie este mai preocupată de felul cum va arată în ziua cea mare, de fiecare detaliu al ţinutei sale. Şi nu-i nimic de condamnat! Mireasa şi mirele sunt actorii principali ai unui astfel de eveniment şi trebuie să arate şi să se simtă bine! 

Deşi rochia de mireasă este atât de importantă, nu trebuie să neglijăm nici alegerea unor bijuterii care să se asorteze cu aceasta. Detaliile fac diferenţa, iar bijuteriile pot înfrumuseţa sau compromite aspectul final al ţinutei. După ce achiziţionaţi rochia de mireasă, începeţi să căutaţi bijuteriile potrivite acesteia. Trebuie să se potriveasă stilului vostru şi croielii rochiei, să fie uşor de purtat şi de calitate. Când spun "de calitate" nu mă refer la bijuterii scumpe, ci lucrate frumos, cu atenţie, care arată elegant atunci când sunt purtate.

Pentru ziua nunţii este bine să alegeţi bijuterii din argint cu pietre preţioase şi semipreţioase, deoarece acestea înnobilează rochia de mireasă şi aduc un plus de rafinament! Astfel de bijuterii găsiţi în magazinul online BePrecious, la preţuri corecte şi în modele variate!

Ştiind că mai puţin înseamnă mai mult (cel puţin atunci când vine vorba de purtarea accesoriilor), nu vă încărcaţi cu multe bijuterii, ci alegeţi unu, două accesorii fine, demne de o mireasă cu stil! 
Indiferent de croiala rochiei, cerceii nu trebuie să lipsească! Ei aduc un plus de feminitate şi senzualitate, aşa că purtaţi-i cu încredere! O pereche de cercei cu opal etiopian şi diamante albe reprezintă alegerea perfectă pentru ziua nunţii, pentru că emană eleganţă, unicitate, lux!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...