17 iulie 2012

Etapele organizarii unei nunti

Se spune ca, la o nunta, mirii sunt cei care se distreaza cel mai putin. Eu nu cred ca este asa. Daca te organizezi bine, din timp, in ziua nuntii nu-ti ramane decat sa te bucuri de fiecare clipa.
Este bine sa aveti un carnetel, in care sa va notati fiecare detaliu al nuntii voastre (sume cheltuite, decoratiunile dorite etc.), asa veti avea o evidenta clara a lucrurilor realizate si a celor care au mai ramas de realizat. M-am gandit sa va ajut putin cu etapele organizarii unei nunti:
- primul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa stabiliti data nuntii si suma pe care o alocati evenimentului. Este bine ca aceste detalii sa le discutati si cu familiile voastre, ele au mai trecut prin asta si va pot ajuta cu sfaturi pretioase. Apoi trebuie sa alegeti localul unde va avea loc petrecere de dupa cununia religioasa.
Atentie! Rezervarile localurilor se fac cu aproximativ un an inainte, asa ca nu amanati deloc acest aspect!
- cand mergeti sa cautati localul potrivit, intrebati de fiecare data ce pret are meniul si ce contine. Daca mergeti pe varianta traditionala, este bine sa cuprinda aperitive, peste, sarmale, friptura si bauturi.
Atentie! Cele mai multe restaurante va pun la dispozitie doar mancarea, de bauturi si desert trebuind sa va ocupati voi. Asadar, cereti lamuriri despre meniu!
- stabiliti numarul de invitati, in functie de bugetul disponibil.
- alegeti biserica unde doriti sa va casatoriti si discutati cu preotul de acolo toate detaliile.
- pentru casatoria civila aveti nevoie de urmatoarele documente: actele de identitate, certificatele de nastere in original si copie, certificat medical prenuptial, timbre fiscale si o declaratie de casatorie care se completeaza la Oficiul Starii Civile. In cazul in care unul dintre soti a mai fost casatorit sau este vaduv, este necesar certificatul de divort, hotararea judecatoreasca definitiva de divort sau certificatul de deces al sotului anterior.
- muzica este elementul cheie la o nunta. Tot cam cu un an inainte trebuie sa va hotarati ce muzicanti doriti la nunta voastra, sa discutati cu ei si sa semnati un contract (asa veti avea mai multa siguranta ca vor fi prezenti la marele eveniment). Chiar daca dati putin mai multi bani, alegeti o formatie care sa cante toate genurile de muzica, astfel incat sa fie o atmosfera placuta.
- cu 7-8 luni inainte de nunta, alegeti-va nasii, cavalerii si domnisoarele de onoare.
- incepeti din timp cautarea rochiei de mireasa, a costumului de mire, a accesoriilor, verighetelor si planificarea lunii de miere. Asa veti avea timp sa studiati cat mai multe oferte si sa o alegeti pe cea potrivita pentru voi.
- cu 4 luni inainte de nunta alcatuiti lista invitatilor si comandati invitatiile.
- tot acum este momentul sa angajati un cameraman, un fotograf si o firma de decoratiuni pentru ziua cea mare.
Atentie! Cameramanul si fotograful trebuie sa fie niste profesionisti. Sigur doriti sa ramaneti cu niste amintiri frumoase, asa ca fiti atenti cand ii alegeti!
- mireasa trebuie sa-si faca programare la coafor si machiaj si sa le si incerce o data inainte de nunta, pentru a vedea cum arata.
- cu 2 luni inainte de nunta trebuie sa aveti definitivata lista invitatilor si sa fie deja cumparate vestimentatia mirilor si accesoriile.
- cu aproximativ o luna si jumatate inainte de nunta se trimit invitatiile (rugati invitatii sa va confirme prezenta), se face comanda pentru aranjamentele florale (inclusiv pentru buchetele miresei, nasei si domnisoarelor de onoare), cocarde (florile ce se pun in pieptul invitatilor) si marturii.
- cam cu 3 saptamani inainte de nunta, rezervati-va ziua si ora la Oficiul Starii Civile, rezolvati problema transportului invitatilor si alegeti tortul si prajiturile pentru nunta.
- cu 2 saptamani inainte de nunta se depun actele pentru cununia civila, se strang confirmarile invitatilor si se stabilesc detaliile cu fotograful, formatia sau dj-ul si cameramanul.
- cu o saptamana inaintea nuntii comandati tortul, confirmati la restaurant numarul de persoane si stabiliti locurile invitatilor la mese. Tortul trebuie sa il ridicati in ziua nuntii, pentru a fi siguri ca este proaspat si ca va fi in siguranta.

Cam astea sunt detaliile, sper sa nu fi omis ceva. Sper sa va fie de ajutor. 
Va doresc sa va bucurati de fiecare clipa din acea zi si sa ramaneti numai cu amintiri frumoase!

4 comentarii:

  1. Consider că numărul de invitați trebuie ales cu siguranță înaintea restaurantului, pentru că asta influențează mult alegerea.
    Deasemenea, nu trebuie neglijat nici contextul invitați-locații. Dacă știi că majoritatea invitaților nu se pretează la o zi de foială groaznică (și nici mirii) nu alegi restaurantul, biserica și casa căsătoriilor în 3 colțuri diferite de oraș (mai ales dacă e vorba de un oraș mare). Nu vrei să pierzi în ziua nunții 2-3 ore pe drum între 3 locații.
    Acum... nașii ar trebui aleși primii. De regulă nașii vor să se implice foarte mult (mai ales dacă sunt mai în vârstă); e posibil să fie de acord întru-totul cu viitorii fini, dar dacă ajungi din diverse motive să alegi niște nași mai opionated, ultimul lucru pe care îl vrei e discuții continue în funcție de ce au ales unii sau alții.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, in mare parte cu ce ai spus. In privinta nasilor, eu cred ca nu se mai implica chiar atat de mult, pe cat zici tu. Acum mirii decid cum isi fac nunta. Cel putin, eu nu mi-as alege niste nasi care sa-mi dicteze cum sa-mi fac nunta. E nunta mea si eu decid cum va fi. Tinerii de astazi gandesc tot ca mine.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...